sâmbătă, 27 iulie 2013

Copiii din ziua de azi...

Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc autoritatea și dovedesc lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Își contazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior, și sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei însiși. Nu au pic de respect pentru părinți sau persoane în vârstă. Vorbesc ca și cum ei însiși ar ști totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit de relevanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie și nefeminine în limbaj, comportament și îmbrăcăminte.

Socrate (470 î.Hr. – 7 mai 399 î.Hr)

Au trecut 2400 de ani....


În viață primești ceea ce dai...

Intr-o zi un laptar primeste o citatie de la judecatorie, fiindu-i intentat un proces de catre un brutar. Omu’, foarte ingrijorat,se tot intreba cu ce o fi gresit. Brutarul insa stia; el l-a acuzat pe laptar ca il inseala la cantar cand ii vinde unt.
Asa ca dupa ce laptarul ii aducea kilu’ de unt si pleca, brutarul cantarea untul in prezentza a doi martori.
Si intr-adevar, banuielile erau justificate. In loc de 1 kg de unt primea 900 g, ba 800, au fost cazuri cand a primit doar 750 g de unt. La proces, judecatorul il intreaba pe laptar:
- Spune, dumneata ai cantar pentru cantarit untul pe care il vinzi ?
- Nu, domnule judecator; nu am.
- Pai, atuncea cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
- Pai, sa vedeti. Eu am o balanta, pun pe o parte a balantei kilu’ de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana ce balanta se echilibreaza.
Morala:
In viata primesti ceea ce dai.

duminică, 7 iulie 2013

Cetatea Poienari

          Cetatea Poienari este situată în județul Argeș, la aproximativ 2 km de satul Căpăţâneni Pământeni din Comuna Arefu, la 4 km de Barajul Vidraru. Este construită în stancă la o altitudine de 850 m, pe un platou din culmea muntelui Cetatea. Șerpuind printr-o pădure deasă de fag, să ajungi la ruinele cetății (că doar atât a mai rămas din ea), trebuie sa urci cele 1480 de trepte din beton. De la înălțimea acestora apare una dintre cele mai atrăgătoare priveliști, iar în ceața depărtării se întrevăd piscurile Făgărașului și plaiurile Iezerului și Păpușii. La capătul scărilor, te întâmpină o căsuță, construită între anii 1969-1972, în stil argeșean, în care Muzeul orășenesc Curtea de Argeș, a realizat o expoziție permanentă numită "Cetatea Poienari", expoziție ce prezintă istoria cetății medievale.
Cetatea Poenari este cunoscută și drept "cuibul de vulturi al vitejilor de demult", cetate care făcea parte, cu veacuri în urmă, dintr–un  vast lanț de fortificații ce apărau hotarul nordic al Țării Românești.
 
            Cetatea se pare că a fost construită în doua faze, prima fiind la sfârșitul sec. XIII -lea și începutul secolului al XIV-lea, perioadă în care a fost construit turnul dreptunghiular din piatra, cu trei nivele despărțite de planșee din lemn. Inițial, exista doar un turn din piatră brută, dar, în secolul al XIV–lea, fortificația a îmbrăcat tot vârful de stâncă cu ziduri groase din piatră spartă. Fortificația s-a ridicat direct pe stancă, folosindu-se o tehnică bizantină veche - zidurile pe latura sudică au între 2,70 și 3,00 metri grosime. Accesul în turn se făcea pe scări mobile. În etapa a doua s-au construit zidurile cu turnuri semicirculare, unde s-a folosit piatră, iar pe interior au fost dublate cu cărămidă la părțile superioare, grosimea lor fiind de 2-3 metri. Patru din turnurile de apărare aveau forma rotundă iar unul era conceput sub forma unei prisme.
Construcția nu putea adăposti decât o garnizoană de vreo 30–40 de soldați, suficient însă pentru a stingheri mișcările armatei dușmane.
            Cu toate că în "Letopisețul Cantacuzinesc" spune că cetatea a fost ridicată din porunca lui Vlad Țepeș care, voind să–i pedepsească pe boieri și pe târgoveți: "...pe toți i–a dus la Poenari și au tot lucrat la cetate până li s–au spart hainele dupre ei...", se pare că aceasta întâmplare este legată doar de refacerea ei.
Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte de a pleca în Transilvania. Ea a fost una dintre fortificațiile care au contribuit la victoria finală a românilor din anul 1462. Lui Vlad Țepeș îi revine meritul de a fi întârziat pentru cel puțin șapte decenii înaintarea armatelor otomane către sudul și centrul Europei.
A fost a doua cetate de scaun a domnitorului Țării Românești
Una dinte puținele cetăți medievale, Cetatea Poienari este menționată pentru prima data în anul 1453 într-un document prin care Ludovic al V -lea cere localnicilor să execute lucrări de renovare a fortăreței, pentru a fi pregătită pentru eventualele atacuri dușmane. În alte documente, precum cele ale cancelariei din Valahia, numele cetății apare menționat abia în anul 1481.
 
Se presupune că, datorită unui cutremur, cetatea a fost distrusă în totalitate, ajungând o ruină. Ultima restaurare a cetății a fost făcută între anii 1969 și 1972, când s–au consolidat și înălțat zidurile și s–au construit trepte de acces care permit vizitarea în cele mai bune condiții a întregii fortărețe.
 
            Vizitată anual de mii de turiști români dar și străini, faima Cetății de la Poienari, a atras televiziuni de renume, precum National Geographic, Discovery sau History Channel precum și numeroase personalități ale vieții spirituale românești: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga și mulți alții.